Actual | Panteon III.

Panteon III.

Vă invităm la prezentarea unui volum, care este foarte drag pentru mulți dintre noi. În acest volum au fost incluşi şi prieteni, cunoștințe, predecesori îndrăgiţi şi respectaţi. Panteonul îl pregătim pentru noi, minoritatea maghiară, evaluăm munca strămoșilor noștri, care au contribuit la viaţa spirituală a oraşului nostru şi a acestei regiuni, de la literatură la sport, de la știință la artă, în toate domeniile vieții.

Panteonul scris în cele trei limbi - maghiară, română și engleză - îl pregătim şi pentru ceilalţi bănăţeni, deoarece credem că fiecărui bănăţean îi este util să știe cine au fost cei cărora le datorăm faptul că  Banatul este considerat a fi în fruntea regiunilor din România.

Vă prezentăm deci un nou volum  cu 50 de predecesori iluştri, printre aceştia numărându-se  Anavi Ádám, Kotormány Rudolf ,Toró Tibor, Jecza Péter,  archiepiscopul Boros Béla, Illy Ferenc şi mulţi alţii.

Editarea acestui volum a fost posibilă cu sprijinul Departamentului pentru Relaţii Interetnice.

Prezentarea volumului va avea loc în data de 21 noiembrie 2014, de la ora 17.00 sala de expoziții a Centrului Reformat din Timişoara (Spl. Morarilor / 1 / b).

 

Vă aşteptăm cu drag!

 

Bodó Barna

editorul volumului

Termeni de predare apropiati a cererilor de finantare
Logistician Gestiune Flux
Detalii
Spatii verzi
Detalii
Al 2-lea apel pentru cereri de finantare din cadrul Fondului pentru Relatii Bilaterale
Detalii